BRILLIANCE

Victoria Ghecrea: Cel mai mare păcat este viața trăită fără nici o provocare

“Semeni cu Emma Stone”, ii spun Victoriei acum, că am ocazia să o văd mai de aproape,într-o cafenea, savurând cu egală placere un ceai cuminte de iasomie. Un mulțumesc zglobiu și cochet a planat spre mine ca o pasă de ping-pong. De câte ori îmi surprinde privirea curioasă îmi zâmbeşte larg și binevoitor. Deschisă și energică, firească și spontană, interlocutoarea roșcată m-a răpit momentan din realitate și m-a învăluit într-o lume a ei, frumoasă.

Victoria Ghecrea este un hairstylist cu care vreau să vă fac cunoștință. Creativitatea, talentul și munca asiduă au făcut ca Victoria să ajungă un expert în styling apreciat de mulți dintre cei ce-şi doresc să-și răsfețe părul în mâini dibace.

Frumusețea este ingredientul cu care îmi nutresc sufletul zi de zi. În domeniul frumosului activez de pe la 16 ani. Am început cu un mic salon în suburbia Chișinăului, unde am lucrat doi ani. Între timp, cerințele creșteau, iar numărul clienților depășea posibilitățile de care dispuneam atunci. Îmi doream să cresc pe plan profesional, înțelegând că în capitală există perspective mai mari. Iată că suntem deja de șase luni în Chișinău și ne bucurăm de succesele noastre.

Sunt expert în styling, aşa că pot oferi sugestii profesioniste celor care îşi doresc o schimbare de look. Vin cu o serie de idei, propuneri pentru un rezultat frumos. Ştiu să recomand o culoare pentru păr în funcție de nuanța tenului, de culoarea ochilor, de forma feței. Am învățat despre iluziile optice, despre acele jocuri de umbre și lumini care ascund defectele și înfrumusețează.

Sunt o persoană foarte energică, activă, îmi place comunicarea cu oamenii și cred că nu m-aș vedea într-un birou lucrând într-un regim ordinar. Cred că destinul meu este să ofer oamenilor din jur energie pozitivă și frumusețe. Inițial, aveam o îndoială în ce privește alegerea acestei meserii, pentru că în societatea noastră există un oarecare stereotip în legătură cu frizerii. Însă acum sunt recunoscătoare tuturor celor care m-au încurajat și m-au făcut să cred în forțele proprii.

Deseori ideile de styling apar instantaneu. Evident, în concordanță cu personalitatea și individualitatea fiecărui client, încerc să ofer sfaturi obiective de stil. Dacă intuiesc, din start, că un anumit tip de coafură nu va prinde bine, încerc să conving clientul să renunțe la ideea cu care a venit și îi propun ceva mai bun în schimb. În fond, o coafură bine aleasă și potrivită parametrilor feței poate face cu adevărat schimbări radicale în înfățișare.

Atunci când lucrez cu femeile nu le schimb doar aspectul exterior, dar şi starea din interior, respectul și atitudinea față de propria persoană, le ofer încredere în frumusețea și individualitatea fiecărei dintre ele. Dacă aș avea ocazia, aș aduna toate doamnele din Chișinău și le-aș face frumoase! (râde)

Profesia îşi lasă, indubitabil, amprenta asupra vieții mele cotidiene. Chiar și atunci când merg pe stradă sau mă delectez cu o cafea  într-un local, observ la oameniii din jur, aspectul lor exterior, cum le este aranjat părul, dacă au nevoie de servicii de coafor sau pur și simplu admir pe cineva pentru podoaba capilară pe care o are.

Uneori, încerc să mă imaginez activând în alt domeniu, dar îmi vine greu să cred că aş putea face altceva. Cel mai mult mă supără faptul că eforul și munca hairstyliștilor nu este apreciată la justa valoare. E adevărat că nu este o muncă grea din punct de vedere fizic, însă activitatea cotidiană te consumă foarte mult moral. Zilnic, trebuie să fii generator de idei creative, să ghicești dorințele și gândurile fiecărui client.

În Moldova, foarte multe femei încearcă să imite stilul cuiva, ignorând propriile preferințe sau stilul individual. Este ca și cum ai apărea la o petrecere îmbrăcată la fel ca ceilalți invitați. Aș vrea să le îndemn pe toate doamnele să fie ele însele și să-și regăsească stilul personal, să fie originale și irepetabile. Suntem atât de diferiți și frumoși în felul nostru, încât trebuie să rămânem deosebiți în orice circumstanță. Încerc să lupt pentru asta, explicându-le și arătându-le oamenilor că individualitatea contează. Cred că suntem norocoși că trăim în Moldova, o țară cu femei frumoase. Moldovencele au tenul frumos și părul minunat, calități ce le permit să poarte diverse culori, pieptănături, să fie de fiecare dată extraordinare!

Port în geantă neapărat două agende – una de serviciu, de care se ocupă administratorul salonului și una personală. Nu mă descurc fără ele, întrucât îmi planific riguros fiecare zi. Am o problemă cu trezitul de dimineață,deoarece nu sunt deloc o persoană matinală. În drum spre serviciu, obișnuiesc să analizez ziua precedentă și îmi stipulez toate sarcinile pentru cea care a început.

Ajungând să administrez, la 22 de ani, un salon de frumusețe, întâlnesc diverse reacții. Unii oameni mă privesc cu oarecare neîncredere, alții mă invidiază, însă există foarte mulți care mă susțin și se bucură sincer pentru succesele mele. Deseori este cazul oamenilor străini, care mă încurajează cu un gând bun.

Mă inspiră unii profesionişti în domeniul lor, oameni admirabili, de la care am învățat o mulțime de lucruri importante. Îi menționez aici pe Veaceslav Dudenko din Kiev și hairstylistul nostru, Victoria Schimbător. De asemenea, australianca Sharon Blain mă fascinează prin lucrările sale inovatoare și ultramoderne.

Stilul este omul, iar ceea ce fac îmi reflectă pe deplin personalitatea. Îmi place stilul elegant, îl stimez foarte mult, dar totuși sunt adepta unui stil mai curajos, creativ, uneori mai extravagant. Îmi place să experimentez și să mă joc cu contrastele. Este adevărat că aspectul exterior creează prima impresie, însă felul de a fi, carisma și personalitatea scot din anonimat orice femeie.

Fiecare membru a echipei salonului este parte a familiei noastre. Lucrăm acum la uniformă, vrem să lansăm ceva absolut special și suntem cu toții în așteptare. Nu sunt un șef în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă un administrator care știe a gestiona o afacere. Sunt proprietara unui salon pe care îl consider comun, pentru că depunem cu toții efort maxim pentru confortul și satisfacția clienților noștri.

Muncim foarte mult. Ne pregătim în permanență, ne informăm cu privire la tot ce apare nou, la trenduri, la tehnologii. Noi studiem foarte atent clientele, pentru că, deși există câteva tipologii generale, fiecare femeie e unică și trebuie să știi să-i propui stilul și culoarea potrivită. Iar satisfacția de pe chipul ei la final, când se admiră în oglindă, e cea mai mare răsplată. Nu contează ce probleme avem în afara orelor de serviciu, la locul de muncă trebuie să oferim tot ce avem mai bun și să creăm o ambianță pozitivă în cadrul salonului.

Cred că fiecare meşter care interacționează cu oamenii s-ar regăsi în ipostaza de psiholog, pentru că în fotoliul din fața coaforului sau stilistului au loc multe destăinuiri și discuții discrete. Unele cazuri mi-au schimbat chiar și atitudinea față de viață. Fiecare om își are povestea sa și, atunci când îți compari destinul cu cel al oamenilor pe care îi întâlnești înțelegi cât de norocos și fericit ești de fapt.

 Meseria m-a ajutat să-mi întâlnesc cele mai bune prietene. Ele sunt cele care îmi dau încredere și mă susțin în momentele mai dificile. În viață a trebuit să învăț să deosebesc oamenii, pentru a avea încredere în cei cărora le încredințez gândurile, aspirațiile, succesele mele. E minunat să ai prieteni, le recomand tuturor! (râde)

Visez să particip la concursurile internaționale, să reprezint Republica Moldova în toată lumea. De fapt, țările vecine se mândresc cu meșterii noștri, deoarece sunt, cu adevărat, specialiști de o calificare înaltă. În plus, în viitorul apropiat planific să merg la seminarul lui Patrick Cameron, în Statele Unite, el fiind un adevărat guru al hairstylingului.

Îmi doresc o stabilitate în cadrul salonului pe care îl administrez, îmi doresc foarte mult ca lucrurile să meargă bine, pentru că am depus foarte mult efort în dezvoltarea lui. Avem succes deoarece clienții ne cunosc de mai mult timp, însă există și o anumită legitate. Mai devreme sau mai târziu, oamenii se plictisesc și caută ceva nou, de aceea trebuie să fii receptiv în permanență la schimbările și noutățile care apar în lume pentru a menține interesul viu al clienților.

Succesul înseamnă curaj şi promptitudine. Fiecare om are stilul lui, capacitatea individuală de acțiune, viteza de reacție diferită, de la caz la caz, în situații tensionante, care implică luarea rapidă a unei decizii. Unii, din grabă și superficialitate, greșesc, alții greșesc din ignoranță. Însă cei care acționează instinctual, spontan și liber au de câștigat și nu regretă niciodată alegerea făcută. Cel mai mare păcat este viața netrăită sau trăită linear, fară niciun risc, făra nicio provocare.

 Autor: Liliana Matasari